Viața de spital

   Cred că măcar odată ai fost internat în spital pentru nişte analize simple sau pentru probleme mai grave. Întotdeauna te-ai rugat să fie cineva cu tine în salon cu care să poţi vorbi. Cineva apropiat vârstei tale  pentru a dezbate unele chestii de viaţă. Dar nu ştii cum se face de pici în salon cu oameni mai învârstă de 80 de ani sau copii mai mici decât tine.



     Vizitele sunt cele mai plictisitoare, dacă eşti într-un salon cu 14 paturi şi tu eşti pen-ultimul eşti mai bine decât mort, dar îţi revine zâmbetul pe buze când vezi că mai e unul după tine. :))

   La capitolul convorbiri cu pacienţii suntem praf, adică nu prea poţi să vorbeşti cu un boşorog despre viaţa ta.

   Vizitele celor dragi sunt cele mai sensibile şi cele mai enervante. Sensibile pentru că îţi dai seama şi tu cine ţine cu adevărat la tine şi enervante pentru că-ţi vine tot neamul şi nu mai au loc în salon.

   La un moment dat plictiseala te omoară mai rău decât boala şi începi să vezi pete galbene pe tavan şi să analizezi fiecare pacient în parte.

   Plictiseală se răspândeşte atunci când un prieten îţi aduce un mp3 cu muzica preferată şi/sau nişte cărţi  de joc sau citit. Plictiseala poate devenii o boală dacă stai circa o săptămână în spital. Termini toate mesajele şi minutele şi mânaci mai mult decât ai mânca tu normal.

   Deci nu vă recomand să intrați in spital. Pentru binele vostru adresați-vă medicului sau farmacistului.